Premierul ungar Viktor Orban și-a justificat vizita neanunțată în Rusia prin impactul economic pe care războiul din Ucraina îl are asupra Uniunii Europene, relatează DPA, care a obținut copia unei scrisori trimise președintelui Consiliului European, Charles Michel, și liderilor celorlalte state UE de către șeful executivului de la Budapesta.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a sosit la Moscova pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, atrăgându-și imediat reproșuri din partea colegilor din UE și un avertisment că nu vorbește în numele Uniunii Europene, relatează Reuters.
Premierul Ungariei Viktor Orbán i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Vladimir Putin, cu ocazia realegerii sale în funcție, a declarat pentru agenția ungară de presă MTI Bertalan Havasi, subsecretarul de stat care conduce Biroul de presă al prim-ministrului.
Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei a declarat la Băile Tușnad că se va opune imigrației și a acuzat liderii UE și pe miliardarul George Soros că vor să creeze o nouă Europă, amestecată și islamizată.
Aradul este orașul din afara Ungariei cel mai expus în mod potențial la emisiile radioactive ale celor două noi reactoare pe care țara vecină vrea să le construiască, în colaborare cu Rusia, la centrala sa atomoelectrică de la Paks. Totuși, potrivit părții ungare, nivelul respectivelor emisii se va încadra în limitele maxime de siguranță tolerate de reglementările în vigoare chiar și în cazul în care se vor depăși valorile proiectate.